Diversitatea culturală în școală: cum o promovezi

Majoritatea claselor europene de astăzi reunesc elevi care vorbesc acasă limbi diferite, sărbătoresc sărbători diferite și au povești de familie diferite. Această diversitate poate rămâne invizibilă, poate deveni o sursă de conflict sau poate deveni una dintre cele mai bogate resurse ale unei școli. Care dintre cele trei se întâmplă depinde în mare măsură de alegerile profesorilor și ale conducerii școlii.

Acest articol explică ce înseamnă să promovezi diversitatea culturală în școală, ce spun despre ea cadrele europene și internaționale și ce strategii practice funcționează atât la clasă, cât și la nivelul întregii școli.

Ce înseamnă să promovezi diversitatea culturală în școală?

A promova diversitatea culturală în școală înseamnă a construi un mediu de învățare în care fondul cultural, limba și identitatea fiecărui elev sunt recunoscute și respectate și în care elevii învață să înțeleagă oamenii diferiți de ei și să lucreze cu ei. Merge dincolo de tolerarea diferențelor: le transformă într-o resursă comună de învățare, prin curriculum, metode de predare, politicile școlii și relația cu familiile.

UNESCO’s Ghidul privind educația interculturală face aici o distincție utilă. Educația multiculturală folosește învățarea despre alte culturi pentru a produce acceptare sau cel puțin toleranță. Educația interculturală urmărește să depășească coexistența pasivă, creând înțelegere, respect și dialog între grupuri culturale diferite. Majoritatea strategiilor de mai jos urmează a doua abordare.

De ce este importantă diversitatea culturală în educație?

Primul motiv este apartenența. Raportul Eurydice Integrarea elevilor din familii de migranți în școlile din Europa (2019), care acoperă 42 de sisteme educaționale, a analizat datele sondajului PIRLS 2016: în aproape toate țările europene participante, elevii din ciclul primar care nu vorbesc acasă limba de predare raportează un sentiment mai slab de apartenență la școală și spun că sunt agresați mai des de colegi. O școală care face loc limbilor și culturilor lor răspunde unei lipse reale, nu uneia cosmetice.

Al doilea motiv îl reprezintă competențele de care au nevoie toți elevii. Documentul Consiliului Europei Cadrul de referință al competențelor pentru cultura democratică descrie 20 de competențe de care oamenii au nevoie pentru a trăi împreună, ca egali, în societăți democratice diverse din punct de vedere cultural. Printre ele se numără „valorizarea diversității culturale” și „deschiderea față de alteritatea culturală și față de alte credințe, viziuni asupra lumii și practici”, alături de abilități precum empatia, ascultarea și observarea, cooperarea și rezolvarea conflictelor. Acestea sunt rezultate ale învățării pentru fiecare elev, nu doar pentru elevii proveniți din migrație.

Care sunt principiile-cheie de urmat?

Ghidul UNESCO rezumă educația interculturală în trei principii. Pe scurt, educația interculturală:

1. respectă identitatea culturală a fiecărui elev, printr-o educație de calitate pentru toți, adecvată și receptivă din punct de vedere cultural;
2. oferă fiecărui elev cunoștințele, atitudinile și abilitățile culturale necesare pentru a participa activ și deplin la viața societății;
3. îi ajută pe toți elevii să contribuie la respect, înțelegere și solidaritate între indivizi, grupuri etnice, sociale, culturale și religioase și între națiuni.

Din aceasta decurge un test simplu pentru orice activitate: tratează culturile elevilor cu demnitate, îi ajută să participe și construiește înțelegere între grupuri? O activitate care doar expune o dată pe an tradiții „exotice” de obicei nu trece niciunul dintre cele trei teste.

Cum pot profesorii să promoveze diversitatea culturală la clasă?

Cea mai mare parte a muncii se face în lecțiile obișnuite, nu la evenimente speciale. Câteva strategii care funcționează la toate materiile și grupele de vârstă:

• Pornește de la experiențele elevilor. Invită-i să împărtășească povești de familie, limbi, muzică sau obiecte care contează pentru ei, întotdeauna din proprie alegere: niciun elev nu ar trebui pus să „reprezinte” o țară sau o religie.
• Folosește povestirea, teatrul și simulările. UNESCO include povestirea, teatrul, poezia și cântecul printre metodele de predare adecvate din punct de vedere cultural. Jocurile de rol și exercițiile de simulare le permit elevilor să privească o situație dintr-un alt punct de vedere, ceea ce stă la baza empatiei.
• Diversifică perspectivele din materialele tale. La istorie, literatură, științe sau artă, întreabă-te ale cui voci sunt prezente și ale cui lipsesc și adaugă exemple din culturi diferite, cu aceeași demnitate și profunzime.
• Lucrează deschis cu stereotipurile. Ajută-i pe elevi să observe generalizările din media, din manuale și din propriul limbaj și discutați de unde provin. Profesorii pot începe prin a reflecta la propriile presupuneri și așteptări.
• Folosește învățarea cooperativă în grupuri mixte. Lucrul structurat în grup, cu roluri clare, îi ajută pe elevii care în mod normal nu ar vorbi între ei să construiască încredere printr-o sarcină comună.
• Stabilește reguli clare împotriva discriminării în clasă. Stabilește-le împreună cu elevii, aplică-le consecvent și reacționează la fiecare incident de batjocură sau excludere, oricât de mic.

Pentru o imagine mai amplă despre cum se integrează aceste practici într-o școală incluzivă, vezi articolul nostru despre inclusion in schools.

Cum poate întreaga școală să sprijine diversitatea culturală?

Strategiile de la clasă durează mai mult atunci când întreaga școală le sprijină. Eurydice descrie „abordarea la nivelul întregii școli” ca pe o abordare colaborativă care implică profesori, directori de școală, alți profesioniști din educație, părinți și comunitatea locală. În practică, conducerea școlii poate acționa pe mai multe niveluri:

• Curriculum. Planifică diversitatea culturală la toate materiile și în toți anii de studiu, ca să nu fie lăsată la bunăvoința câtorva profesori sau pe seama unei singure „zile internaționale”.
• Mediul școlar. UNESCO oferă exemple concrete de medii de învățare care respectă diversitatea culturală: atenție la cerințele alimentare, respect pentru codurile vestimentare și spații pentru rugăciune sau meditație. Indicatoarele, panourile și biblioteca pot reflecta și ele limbile și culturile comunității școlare.
• Politica împotriva discriminării. O politică scrisă, cunoscută de personal, elevi și familii, cu proceduri clare de raportare și gestionare a incidentelor de rasism, bullying sau excludere.
• Dezvoltarea profesională a personalului. Oferă-le profesorilor timp și formare pentru a-și dezvolta competențele interculturale, a împărtăși practici și a discuta împreună situațiile dificile.
• Comunitatea locală. Asociațiile culturale, bibliotecile și alte organizații locale pot contribui la proiecte, evenimente și vizite de învățare.

Cum pot școlile să valorizeze limba maternă a elevilor?

Limba este una dintre cele mai vizibile părți ale identității culturale și una dintre cele mai sensibile. Raportul Eurydice a constatat că elevii proveniți din migrație au foarte rar dreptul de a-și studia limba maternă la școală: treisprezece sisteme educaționale de nivel central din Europa au reglementări sau recomandări privind predarea limbii materne. Chiar și acolo unde nu există o politică națională, profesorii pot face loc limbilor elevilor.

Finlanda este exemplul evidențiat de raport: acolo, toate limbile prezente în școală sunt valorizate și folosite, iar curriculumul promovează plurilingvismul și conștientizarea limbilor pentru toți elevii. Câteva idei pe care le poate adapta orice școală:

• indicatoare de bun venit și texte scurte în limbile vorbite de elevi și de familii;
• portrete lingvistice, în care elevii desenează și colorează limbile care fac parte din viața lor;
• permisiunea ca elevii să își folosească limba maternă pentru a planifica, a lua notițe sau a discuta înainte de a lucra în limba de predare;
• invitarea elevilor să-i învețe pe colegi câteva cuvinte sau expresii;
• activități de lectură și de bibliotecă cu cărți bilingve.

Cum pot școlile să implice familiile din culturi diferite?

Familiile sunt primii experți în culturile copiilor lor, iar încrederea lor ușurează tot restul. Raportul Eurydice arată că aproximativ două treimi dintre autoritățile educaționale din Europa promovează implicarea părinților elevilor migranți în viața școlii. Pași practici:

• o comunicare clară și simplă, cu informațiile-cheie traduse sau cu un interpret la întâlnirile importante, acolo unde este posibil;
• ore de întâlnire potrivite cu programe de lucru diferite;
• invitarea părinților să contribuie la lecții și la evenimentele școlii ca persoane cu cunoștințe și competențe, nu doar ca invitați la un festival culinar;
• includerea familiilor de origini diferite în asociațiile de părinți și în deciziile școlii.

Ghidul nostru despre comunicarea profesor-părinte are mai multe idei despre construirea acestui tip de relație.

Ce greșeli ar trebui să evite școlile?

• Tokenism. Un singur festival al steagurilor și al mâncării, fără nimic altceva în restul anului, poate întări stereotipurile în loc să le conteste.
• Punerea elevilor în situații incomode. Să-i ceri unui copil să vorbească în numele țării sau religiei „sale” în fața clasei poate fi incomod. Fă din împărtășire o invitație, nu o obligație.
• Tratarea culturii ca pe ceva fix. Elevii au identități multiple și în schimbare: un elev născut într-o țară din părinți originari din alta se poate raporta la amândouă, la niciuna sau la ceva nou.
• Ignorarea conflictelor. A promova diversitatea nu înseamnă a evita conversațiile dificile. Prejudecățile și discriminarea trebuie numite și abordate.

Din experiența noastră la ELA

Cursul nostru Învățarea interculturală și diversitatea culturală în clasă abordează modul în care se formează stereotipurile și prejudecățile, comunicarea interculturală și empatia, precum și rolul profesorului în relația cu elevii nou-sosiți, prin povestire, exerciții de simulare și activități nonformale pe care participanții le concep și le încearcă ei înșiși. Formarea alături de colegi din alte țări adaugă un nivel în plus: participanții trăiesc direct dialogul intercultural. Un participant a scris după cursul de la Palermo: „(…) activitățile culturale și turele prin oraș în Palermo ne-au permis să ne cufundăm complet în cultura locală și să ne conectăm cu ceilalți cursanți.” (Luis Vives Martín, Spania). Dacă te interesează în special prejudecățile și discriminarea, vezi Diversitatea în clasă: predarea toleranței și depășirea prejudecăților și discriminării, sau descoperă toate cursurile Erasmus+ de educație incluzivă.

Surse

• UNESCO, Ghidul UNESCO privind educația interculturală, Paris, 2006.
• Comisia Europeană / EACEA / Eurydice, Integrarea elevilor din familii de migranți în școlile din Europa: politici și măsuri naționale, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2019.
• Council of Europe, Cadrul de referință al competențelor pentru cultura democratică, Volumul 1: Context, concepte și model, Council of Europe Publishing, 2018.

P.S. Un curs de formare în străinătate este și o lecție de diversitate culturală: o săptămână alături de profesori din toată Europa, cu finanțare Erasmus+. Descarcă catalogul nostru de cursuri pentru a vedea toate cursurile de incluziune și diversitate.